loading... Nestemate peste veacuri!
Despre inchinarea crestina(7) ...
Misu Radovici
"Închinarea creştină este o închinare inteligentă. Închinătorii adoră „în duh şi în adevăr", căci Dumnezeu este Duh. Dar Cel ce doreşte astfel de închinători este Tatăl.
A te închina în duh, înseamnă să te închini potrivit cu adevărata natură a lui Dumnezeu şi în puterea părtăşiei date de Duhul Sfânt. Închinarea în duh este în contrast cu formele şi cu ceremoniile, cu orice fel de religiozitate de care este capabilă carnea (firea păcătoasă).
A te închina în adevăr înseamnă să I te închini potrivit cu revelaţia pe care a dat-o despre Sine. Samaritenii nu se închinau nici în duh, nici în adevăr. Evreii se închinau lui Dumnezeu în adevăr, în măsura revelaţiei incomplete pe care o aveau, dar nu şi în duh. Ei bine, închinarea creştină trebuie să aibă aceste două trăsături distinctive."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Uniţi în adorare, ca mădulare într-un singur trup)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina(6) ...
Misu Radovici
"Ce însemnat lucru să înţelegem ce poziţie minunată şi slăvită avem ca urmare a acestui titlu al lui Dumnezeu: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos, Tatăl slavei". Aici, Domnul Isus este privit ca om şi în calitatea lui de Cap al unei noi familii, înălţat la Tatăl Lui şi Tatăl nostru. Dumnezeul de care ne apropiem este pentru noi ceea ce este şi pentru Domnul Isus Cristos, care slăvindu-L pe pământ în chip desăvârşit pe Dumnezeu, S-a înălţat în prezenţa lui Dumnezeu ca Fiul preaiubit în care Dumnezeu Şi-a găsit şi Îşi găseşte toată plăcerea.
Acest adevăr este arătat cu toată claritatea în Efeseni 1 şi 2. În capitolul 1, apostolul se roagă ca să ni se lumineze ochii inimii, ca să putem înţelege care este nădejdea chemării lui Dumnezeu şi care este bogăţia moştenirii Lui în sfinţi (versetul 18). Apoi apostolul vorbeşte despre noi ca fiind una în Cristos în ceea ce arată adevărata putere şi slavă şi ne aminteşte despre „nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, credincioşii, potrivit cu tăria puterii Lui, pe care a desfăşurat-o în Cristos, prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi şi L-a pus să stea la dreapta Sa în locurile cereşti, mai presus de orice domnie şi de orice stăpânire". Dar pe voi, spune apostolul, care eraţi „morţi în greşelile şi în păcatele voastre", Dumnezeu v-a înviat împreună cu Cristos şi v-a pus „să staţi în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginitele bogăţii ale harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi, în Cristos Isus". Care sunt relaţiile lui Dumnezeu cu Domnul Isus Cristos? Ce parte are Domnul Isus ca om cu Dumnezeu în dreptatea şi iubirea Lui? Este cineva în stare să exprime iubirea lui Dumnezeu faţă de Cristos? Ce scumpă, ce dulce şi fără de margini afecţiune! Dar tot ce are Domnul Isus avem şi noi, pentru că suntem în El. Ce poziţie slăvită avem în Domnul Isus, înaintea şi în prezenţa Tatălui! Ni s-a dat slava pe care Dumnezeu a dat-o şi Domnului Cristos, ca lumea să ştie că suntem iubiţi de Dumnezeu, aşa cum este iubit Cristos (Ioan 17:22, 23)."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Adunarea şi adorarea)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina(5) ...
Misu Radovici
"Relaţia lui Dumnezeu cu Biserica (Adunarea) depăşeşte orice gândire a noastră, căci Dumnezeu este prezentat într-un fel cu totul deosebit: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos". Acest titlu are o semnificaţie aparte. Când Dumnezeu este numit al cuiva, aceasta indică o legătură intimă între persoana numită şi Dumnezeu, bazată pe ceea ce este Dumnezeu pentru acea persoană; este o relaţie care aduce binecuvântare şi care onorează. Şi este o relaţie care rămâne, căci Dumnezeu este credincios. Şi, desigur, această legătură intimă devine, prin credinţă, izvor de bucurie pentru acel al cărui nume este adăugat la numele lui Dumnezeu. De exemplu, numele „Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov", spune nu numai despre faptul că patriarhii erau obiect al binecuvântărilor lui Dumnezeu, dar şi despre ce era Dumnezeu pentru ei, despre faptul că Dumnezeu li se descoperise ca Acela în care îşi puteau pune toată încrederea. Ce mare binecuvântare este pentru noi acest nume: „Dumnezeul Domnului nostru Isus Cristos"! Noi, ca credincioşi din vremea harului, suntem una cu Domnul Isus, aduşi la aceeaşi relaţie cu Dumnezeu ca şi Domnul Cristos. Iar Dumnezeu ni Se revelează în aşa fel încât să putem fi în legătura noastră cu El aşa cum se cade potrivit cu Numele Lui."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Adunarea şi adorarea)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina(4) ...
Misu Radovici
"Dumnezeu este pentru noi dragostea desăvârşită, care ne introduce „în lumină, după cum El Însuşi este în lumină". Dar se poate oare bucura cineva în totul de aceste lucruri când are ceva pe conştiinţa sa? El ar putea fi atras de aceste lucruri, dar nu-şi poate găsi bucuria deplină în ele. Câtă vreme conştiinţa îl mustră că a făcut lucruri care nu plac Celui pe care Îl iubeşte, un astfel de om este plin de frică. Ca să adori, inima trebuie să fie liberă de orice teamă. Dar ce bine că lucrarea Domnului Cristos curăţeşte cugetele prin faptul că le face să cunoască iubirea perfectă a lui Dumnezeu arătată faţă de noi, iar Cristos este dovada şi plinătatea acestei iubiri. Lumina sfinţeniei lui Dumnezeu este bucuria sufletelor noastre. În această lumină, vedem ceea ce iubim."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina(3) ...
Misu Radovici
"La cruce s-a arătat cu putere ce este Dumnezeu; în temeiul jerfei ne putem bucura de Dumnezeu: El este partea noastră, potrivit cu dragostea Lui infinită în Cristos. Şi tocmai aceasta este temelia închinării. Numai pe terenul lucrării desăvârşite a lui Cristos, prin care avem acces liber, cu inima plină de bucurie în prezenţa slavei lui Dumnezeu, putem să fim închinători. Cum am putea să stăm înaintea Dumnezeului desăvârşit de sfânt, ca să-L adorăm, dacă păcatele noastre n-ar fi date la o parte? Aceasta este numai partea celor care sunt în Cristos, care se pot odihni în El. În Cristos, păcatele nu mai sunt ale noastre: ele au fost purtate odată pentru totdeauna de Domnul Isus. Eficacitatea lucrării Lui de la cruce este pe deoparte desăvârşită şi pe de altă parte veşnică. Aceasta dă libertate afecţiunilor noastre spirituale."
J.N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina(2) ...
Misu Radovici
"Omul a adus la culme fărădelegea lui, respingându-L pe Domnul Isus şi respingând prin aceasta nu numai autoritatea, ci şi bunătatea lui Dumnezeu. Jertfa, răstignirea Domnului Isus a scos la iveală în acelaşi timp răutatea ajunsă la culme a omului şi împlinirea cerinţelor dreptăţii lui Dumnezeu, pe deplin arătate şi a iubirii lui Dumnezeu pentru omul căzut. Crucea a arătat cu toată claritatea ce este omul. Totodată, crucea Îl arată pe Dumnezeu lucrând în toată plinătatea dreptăţii Sale sfinte împotriva păcatului. În Cristos, Dumnezeu a fost slăvit în chip desăvârşit în această privinţă. Măreţia lui Dumnezeu nu mai are nimic de cerut de la cineva care vine la El prin Cristos. Dragostea lui Dumnezeu are acum câmp liber să binecuvânteze. Iar sfinţenia lui Dumnezeu este o desfătare infinită pentru închinătorii care se apropie de El. Problema vreunei vine nu mai există înaintea lui Dumnezeu cu privire la închinător. Prin jertfa Lui, Cristos a şters orice vină. Curăţiţi în totul de păcat, şi curăţiţi potrivit cu puterea ispăşitoare a lucrării de la cruce a Domnului Isus Cristos, ne putem apropia de locul de întâlnire dintre Dumnezeu şi păcătos. Dar ne apropiem fără să mai fie la mijloc vinovăţia, acolo unde dragostea lui Dumnezeu se revarsă fără nici o piedică, unde binecuvântările lui Dumnezeu ne umplu de bucurie. Da, împăcaţi cu Dumnezeu prin lucrarea Domnului Isus care a dat la o parte toate păcatele noastre, suntem aduşi la apropierea de Dumnezeu, într-o relaţie nouă, în care ne putem bucura de ceea ce este El în Sine Însuşi."
J. N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre inchinarea crestina ...
Misu Radovici
"Creştinismul este întemeiat pe arătarea lui Dumnezeu potrivit cu planurile alcătuite în Sine Însuşi înainte de întemeierea lumii. Împlinirea acestor planuri a fost rânduită pentru timpul când păcatul s-a dezvoltat în mod complet şi când s-a manifestat cu toată puterea ca vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu. Tocmai atunci, Dumnezeu a manifestat prin venirea în lume a Domnului Isus, bunătatea şi puterea Sa. Dar Cristos a venit şi omul L-a răstignit! În aceste condiţii, ce relaţie poate fi între Dumnezeu şi om? Poate fi ori judecată, ori har. Judecata va veni peste orice nelegiuire şi mai ales peste cea de a respinge harul. Dar nu judecata este subiectul nostru. Judecata este numai fondul întunecat şi solemn al tabloului care scoate în relief strălucirea harului."
J. N. Darby in "Cu privire la închinare sau adorare" (Cap.2 Ce este închinarea creştină? - Trăsături specifice ale închinării creştine)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre (anumite) concepte ...
Misu Radovici
"De un Tamplar a fost lumea facuta si doar prin Acel Tamplar ea poate fi si refacuta."
Desiderius Erasmus
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre esentele crestinismului(2) ...
Misu Radovici
"Mi s-a cerut să vă spun ce cred creştinii şi am să încep prin a vă spune un lucru pe care creştinii nu trebuie să-l creadă. Dacă eşti creştin, nu trebuie să crezi că toate celelalte religii sunt pur şi simplu greşite în totalitate. Dacă eşti ateu, trebuie să crezi că ideea centrală din toate religiile lumii este pur şi simplu o imensă greşeală. Dacă eşti creştin, ai libertatea să crezi că toate aceste religii, chiar şi cele mai bizare, conţin cel puţin un sâmbure de adevăr. Când eu am fost ateu, a trebuit să încerc să mă conving pe mine însumi că majoritatea oamenilor au greşit întotdeauna cu privire la problema cea mai importantă pentru ei; când am devenit creştin, am putut adopta o concepţie mai liberală. Desigur, a fi creştin înseamnă să crezi că acolo unde creştinii se deosebesc de celelalte religii, creştinismul are dreptate şi ceilalţi greşesc. La fel ca şi în aritmetică - nu există decât un singur răspuns corect la o adunare, şi toate celelalte răspunsuri sunt greşite, dar unele dintre răspunsurile greşite sunt mai aproape de adevăr decât altele.
Prima mare împărţire a omenirii este într-o „majoritate", cei care cred într-un Dumnezeu oarecare sau în zei, şi o „minoritate", cei care nu cred. În privinţa aceasta, creştinismul face parte din rândurile majorităţii - situându-se pe aceeaşi linie cu grecii şi romanii antici, cu sălbaticii moderni, cu stoicii, platonicii, hinduşii, mahomedanii etc, şi se opune materialismului vest-european modern.
Trec acum la următoarea mare împărţire. Oamenii care cred în Dumnezeu pot fi împărţiţi potrivit cu felul de Dumnezeu în care cred. Există două idei diferite cu privire la acest subiect. Una dintre ele este ideea că El este mai presus de bine şi rău. Noi, oamenii, spunem că un lucru este bun şi altul este rău. Dar după părerea unora, acesta este doar un punct de vedere uman. Oamenii aceştia spun că pe măsură ce devii mai înţelept, eşti mai puţin înclinat să spui că ceva este bun sau rău şi vei înţelege cu atât mai limpede că orice lucru este bun într-o privinţă şi rău în alta şi că nimic nu ar fi putut fi altfel. În consecinţă, oamenii aceştia cred că mult înainte de a ajunge la punctul de vedere divin, această distincţie trebuie să dispară cu totul. Cancerul îl categorisim drept rău, spun ei, deoarece îl ucide pe om; dar ai putea să spui şi că un chirurg de succes este rău, deoarece el ucide cancerul. Totul depinde de punctul de vedere din care priveşti lucrurile. Cealaltă idee, opusă primei, este că Dumnezeu este cu desâvârşire „bun" sau „drept", un Dumnezeu care se situează pe o anumită poziţie, care iubeşte dragostea şi urăşte ura, care vrea ca noi să ne comportăm într-un anumit fel şi nu în altul. Prima dintre aceste concepţii - care-L consideră pe Dumnezeu mai presus de bine şi rău - este numită panteism. A fost o idee susţinută de marele filozof german Hegel şi, din câte înţeleg eu, a fost susţinută şi de hinduşi. Cealaltă concepţie este susţinută de evrei, mahomedani şi creştini.
Alături de această diferenţă majoră între panteism şi ideea creştină despre Dumnezeu, mai este de obicei încă una. Panteiştii cred de obicei că, într-un fel, Dumnezeu însufleţeşte universul la fel cum tu însufleţeşti propriul tău trup, că universul aproape că este Dumnezeu, aşa încât dacă nu ar exista universul, nu ar exista nici Dumnezeu şi că tot ce există în univers este o parte din Dumnezeu. Ideea creştină este complet diferită. Creştinii cred că Dumnezeu a inventat şi a creat universul, la fel cum un om creează un tablou sau cum compune o melodie. Pictorul nu este o pictură şi el nu moare atunci când pictura lui este distrusă. Aţi putea spune: „El a pus o mare parte din sine în acel tablou", dar aceasta nu înseamnă decât că toată frumuseţea şi atractivitatea tabloului s-a născut în capul pictorului. Arta lui nu este în tablou în acelaşi fel în care este în gândirea sau în mâinile lui. Aş vrea să înţelegeţi cum această diferenţă între panteişti şi creştini este legată de cealaltă. Dacă nu iei în serios distincţia dintre bine şi rău, atunci este uşor să spui că tot ce se află în lumea aceasta este o parte din Dumnezeu. Bineînţeles însă că dacă socoteşti că unele lucruri sunt cu adevărat rele şi că Dumnezeu este cu adevărat bun, nu poţi face afirmaţii de felul celor de mai sus. Trebuie să crezi că Dumnezeu este separat de lume şi că anumite lucruri pe care le vedem în lume sunt contrare voinţei Lui.
Când este confruntat cu cancerul sau cu o mocirlă, panteistul poate spune: „Dacă ai putea vedea lucrul acesta din perspectiva divină, ţi-ai da seama că şi lucrul acesta este Dumnezeu". Creştinul răspunde: „Nu spune asemenea absurdităţi". Creştinismul este o religie luptătoare. Creştinismul crede că Dumnezeu a făcut lumea - că spaţiul şi timpul, căldura şi frigul, toate culorile şi gusturile, toate animalele şi plantele, sunt lucruri pe care Dumnezeu „le-a născocit în gândirea Sa", aşa cum un om născoceşte o poveste. Dar creştinismul crede de asemenea că o mulţime de lucruri s-au stricat în lumea pe care a făcut-o Dumnezeu şi crede că Dumnezeu insistă, şi insistă cu multă energie, ca noi să îndreptăm acele lucruri.
Desigur, aceasta ridică o întrebare foarte dificilă. Dacă lumea a fost făcută de un Dumnezeu bun, de ce s-a stricat lumea atât de mult? Multă vreme eu am refuzat să ascult răspunsurile creştinilor la această întrebare, deoarece am avut sentimentul că „orice aţi spune şi oricât de ingenioase ar fi răspunsurile voastre, oare nu este mult mai simplu şi mai uşor să spui că lumea nu a fost creată de o forţă inteligentă? Oare nu sunt toate argumentele voastre o încercare complicată de a evita răspunsul evident?" Dar aceasta mi-a pus o altă problemă dificilă.
Argumentul meu împotriva existenţei lui Dumnezeu a fost că universul părea crud şi nedrept. Dar de unde am eu ideea aceasta de drept şi nedrept? Un om nu spune că o linie este strâmbă decât dacă are o idee oarecare ce înseamnă o linie dreaptă. Cu ce am comparat eu universul atunci când am spus că este nedrept? Dacă toate lucrurile sunt rele şi fără sens, de la A la Z, de ce eu, care ar trebui să fac parte din ele, descopăr că am o reacţie atât de violentă împotriva lor? Omul se simte ud atunci când cade în apă, pentru că omul nu este un animal acvatic: peştele nu s-ar simţi ud. Desigur, aş fi putut renunţa la ideea mea de dreptate spunând că nu era decât o idee personală. Dar dacă am făcut aşa, întregul meu argument împotriva lui Dumnezeu s-a prăbuşit - pentru că argumentul se baza pe afirmaţia că lumea este cu adevărat nedreaptă, nu doar că lumea se întâmplă să nu fie pe placul capriciilor mele personale. Astfel, în însăşi încercarea de a dovedi că Dumnezeu nu există - cu alte cuvinte, în încercarea de a dovedi că întreaga realitate este lipsită de sens - m-am văzut forţat să presupun că o parte a realităţii - şi anume, ideea mea de dreptate - are sens. În consecinţă, ateismul se dovedeşte a fi prea simplu. Dacă întregul univers ar fi lipsit de sens, noi n-ar fi trebuit să descoperim niciodată că nu are sens, la fel cum, dacă nu ar exista lumină în univers şi, prin urmare, nu ar exista făpturi cu ochi, noi nu ne-am da seama niciodată că este întuneric. Întunericul ar fi lipsit de sens."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (cartea a 2a Ce cred creştinii - Concepţii rivale despre Dumnezeu)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre esentele crestinismului ...
Misu Radovici
"Este o poveste veche, şi dacă vreţi să o cunoaşteţi sunt sigur că veţi consulta persoane care au mai multă autoritate decât mine să vorbească despre ea. Eu nu fac decât să le cer oamenilor să se confrunte cu faptele reale - să înţeleagă întrebările la care creştinismul pretinde că are un răspuns. Sunt nişte realităţi înfricoşătoare. Aş vrea să pot spune ceva mai plăcut, dar trebuie să spun ceea ce cred că este adevărat. Desigur, sunt de acord că religia creştină, privită în perspectivă, este un lucru care aduce o mângâiere negrăită. Dar ea nu începe cu mângâierea; ea începe cu spaima pe care am descris-o şi nu are nici un rost să încercăm să trecem la acea mângâiere fără să trecem mai întâi prin spaimă. În religie, ca şi în război şi în orice altceva, mângâierea este lucrul pe care nu-l poţi obţine căutându-l. Dacă cauţi adevărul, s-ar putea să găseşti mângâiere în final; dacă urmăreşti mângâierea, nu vei găsi nici mângâiere şi nici adevăr – la început vei avea numai vorbe goale şi iluzii, iar la sfârşit disperare. Cei mai mulţi dintre noi au trecut de faza plină de iluzii în care ne aflam înainte de război cu privire la politica internaţională. Este vremea să facem acelaşi lucru cu religia."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (Capitolul 5 - Avem motive să fim neliniştiţi)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post
Despre crestinism ...
Misu Radovici
"Gândurile mele nu s-au transformat încă într-o „trăncăneală religioasă". Până în prezent, nu am ajuns la Dumnezeul vreunei religii, cu atât mai puţin la Dumnezeul unei anumite religii numită creştinism. Până acum am arătat doar că în spatele Legii Morale se află Cineva sau Ceva. Nu luăm nimic din Biblie sau din învăţăturile bisericilor; noi încercăm să vedem ce putem descoperi prin resursele noastre proprii cu privire la acest Cineva. Şi vreau să spun clar că ceea ce descoperim prin resursele noastre este un lucru şocant. Avem două dovezi cu privire la acel Cineva. Prima dovadă este universul pe care El l-a creat. Dacă am folosi numai această dovadă ca ghid, cred că am putea trage concluzia că El a fost un mare artist (pentru că universul este un loc minunat), şi în acelaşi timp neîndurător şi neprietenos faţă de om (pentru că universul este un loc foarte periculos şi înfricoşător). Cealaltă dovadă este Legea Morală pe care a pus-o El în minţile noastre. Aceasta este o dovadă mai bună decât cealaltă, deoarece este o informaţie din surse interne. Descoperi mai multe despre Dumnezeu din Legea Morală decât din univers în general, la fel cum descoperi mai multe despre un om dacă asculţi conversaţiile lui, decât dacă priveşti o casă pe care a construit-o."
CS Lewis in "Crestinismul redus la esente" (Capitolul 5 - Avem motive să fim neliniştiţi)
Etichete: , , 0 comentarii | | edit post